
Așa a început proiectul nostru.
STATELE UNITE ALE AMERICII
CALIFORNIA
LOS ANGELES
ȘI ÎMPREJURIMILE
Oficial, aici a început călătoria noastră documentată pe canalul nostrum de Youtube și tot aici a început și luna noastră de miere!
Să începem cu detaliile tehnice, cred că acesta este motivul pentru care te aflii pe pagina noastră :) :
Transport
Până în Los Angeles am zburat cu British Airways în felul următor :
București – Londra (escală 3h) – Los Angeles
După un zbor de 11 ore, care a fost chiar foarte comfortabil (un avion cu etaj), am ajuns în sfârșit în Los Angeles. Nu am putut rata ocazia să zburăm la etaj, fiind o premieră pentru noi!
Bineînțeles, am avut două mese incluse, în cazul nostru fiind un zbor de noapte am avut cina și micul-de-jun. Pe parcursul zborului ai și băuturile incluse, inclusiv vin (am zburat la economy).
Odată ajunși pe pământ american, am trecut prin formalitățile de intrare în țară. A durat destul de mult fiind foarte mare coada, dar procesul în sine a fost ca în multe alte locuri în care am fost : am fost întrebați cât vom sta, care va fi itinerariul, dacă avem pe cineva în SUA și... cam atât. Am avut norocul de a avea un ofițer foarte prietenos și, de fapt, toți ofițerii văzuți de noi erau zâmbitori și primitori!
Apoi, ne-am preluat mașina pe care am închiriat-o de pe Alamo. Să vă spunem puțin și de ce recomandăm această companie de închirieri :
- Mașini mai accesibile decât la alte companii
- Nu trebuie să lași depozit dacă închiriezi cu un card de credit ( PE CARE VĂ SFĂTUIM SĂ ÎL AVEȚI ÎN STATE, FIIND CERUT UNEORI ȘI LA CAZĂRI!!)
- În funcție de clasa mașinii închiriate ți se arată un șir de unde poți allege ce mașină vrei tu
Noi am folosit mașina închiriată de la Alamo pe o perioadă de 2 săptămâni, până am schimbat destinația.
Ce cost am avut?
75$/zi, adică 1.058$ pe toată perioada închirierii, costul TOTAL.
Ce am avut adăugat în plus? În acest cost am avut incluse taxa de șofer tânăr (în SUA, dacă ai mai puțin de 25 de ani plătești așa ceva…), în valoare de 325$ și primul plin, în valoare de 70$. Aceste costuri au fost incluse, așadar, dacă eram puțin mai bătrâni, putea fi cu 325$ mai ieftin :)!
CAZARE
În Los Angeles am ales să ne cazăm într-un AiBnb situat la aproximativ 20 de km de centrul Los Angeles-ului, undeva în nordul orașului, într-o localitate numită Altadena. Costul pe noapte a fost de 125$, dar pot spune că pentru prețurile mari din SUA, a meritat fiecare bănuț! Am fost întâmpinați de niște gazde tare prietenoase cum de altfel ni s-au părut toți oamenii întâlniți în această țară : prietenoși, calzi, primitori.
ACTIVITĂȚI DE FĂCUT ÎN LOS ANGELES ȘI ÎN ZONĂ
Ziua 1
În prima zi eram dați peste cap cu fusul orar, așa că ne-am trezit la ora 4 dimineața (cu siguranță și de la entuziasmul de a explora). Zgomotul naturii învăluia toată zona în care aveam căsuța și în fiecare dimineață ieșeam să beau cafeaua, ascultând zgomotul păsărilor în mica grădină pe care o aveam.
1. SANTA MONICA
Cum poți începe călătoria prin California, dacă nu cu o vizită la Santa Monica Pier , un loc care te introduce în atmosfera californiană. Un vibe libertin, de vacanță, oamenii relaxați și diferiți, o lume tare pestriță te întâmpină în faimoasa zonă cunoscută mai ales din jocurile GTA! Tot acolo puteți experimenta și Venice Beach, puteți observa culturiști care se antrenează pe plajă sau puteți admira apusul și oamenii care fac surf în timp ce savurați un cocktail! Tot în zona aceasta a L.A.-ului am învățat să și plătim parcarea, foarte interesant și ingenios sistemul! Există un aparat pentru fiecare loc de parcare unde plătești cu cardul în funcție de cât vrei să stai, apoi poți vedea pe ecranul aparatului, și tu și oricine (inclusiv poliția :) ), cât timp mai am disponibil din timpul achiziționat. Dacă îți mai rămâne timp, norocul celui ce parchează după tine :).
După experiența Santa Monica, ce putea merge mai bine decât să degustăm faimosul IN-N-OUT, cel mai bun fast-food pe care l-am mâncat, alături de WENDY’s.









2. LOS ANGELES CITY ȘI THE LAST BOOKSTORE
Apoi, am ales să vizităm și orașul Los Angeles în sine, deși auzi păreri diverse despre acest loc. Pe noi chiar ne-a surprins plăcut! Sigur, are părțile lui ciudate, dar noi ne concentrăm pe locurile pozitive ! Se vede că este un oraș care a decăzut în timp, însă ni s-a părut un oraș liniștit, deși un oraș mare al Statelor Unite.
Am parcat în centru, deși a durat destul de mult să găsim un loc de parcare. Prima oprire a fost The Last Bookstore, cea mai mare bibliotecă și cel mai mare magazin de cărți din California. Bineînțeles că nu am putut părăsi magazinul fără o carte (una destul de grea pentru călătoria noastră :) ).
Când am ieșit, am avut norocul de a trece printr-un târg local situat chiar în fața librăriei (și am observat că sunt multe astfel de târguri prin SUA). Din păcate am filmat doar pentru vlog, dar vă îndemn să îl vedeți! Cu toate stângăciile din el, suntem chiar amuzanți (eu, Ingrid, eram mai timidă :) ) și puteți observa mai bine atmosfera locurilor.
Apoi ne-am plimbat pe jos printre clădirile înalte, iar când am plecat cu mașina am trecut și prin faimoasa stradă Skid Row, o imagine tristă. Pentru cei care nu știu, Skid Row este strada unde se poate găsi una dintre cele mai mari populații de oameni ai străzii din toate Statele Unite, fiind estimată la peste 4000 de oameni fără case, oameni cu probleme cu drogurile și alte dependențe. Am ales să nu o filmăm cu telefonul, dar avem câteva imagini în vlog. Nu vrem să ne axăm pe negativ, dar e bine să știți și părțile mai puțin frumoase ale unui loc.

3. MALIBU ȘI PLAJA MILIONARILOR (CARBON BEACH)
Da, nu se termină aici ziua noastră ! Penultima oprire din zi a fost Malibu cu faimoasa plajă Carbon Beach sau Plaja Milionarilor” . Subiectul e cam sensibil pentru că acum câteva luni, ceea ce am văzut acolo a fost distrus, mai mult sau mai puțin, iar peisajul prezen este dezolant și dureros. Însă, noi când am fost ne-am simțit ca în filmele americane. E destul de greu să găsești o intrare pe plajă, majoritatea intrărilor fiind private. Dar ne-am descurcat noi...
Tot aici am avut și o surpriză neplăcută, dar acum zâmbim și vă dăm un sfat prețios (și e destul de evident ): NU BLOCAȚI HIDRANȚII! Noi ne-am luat amendă de 150$, un bilet de dragoste lăsat pe parbrizul mașinii. Am achitat amenda pe loc printr-o aplicație conform instrucțiunilor din amendă pentru a plăti mai puțin și am rămas bântuiți de experiență toată călătoria prin America! Peste tot urmăream hidranții :) .
4. Griffith Observatory
Ultima oprire din zi este locul perfect de unde poți observa apusul. Am lăsat mașina într-o parcare situată la baza dealului și am urcat aproximativ 20 de min. Am ales să vedem apusul de lângă observator pe premisa că la 50 de m de noi apusul s-ar fi văzut la fel, doar că fără ceva dolari în buzunar :). Recomandăm un astfel de final de zi! Memorabil...
Ziua 2
1. WARNER BROS STUDIOS
Cum ar putea să continue o călătorie prin Los Angeles dacă nu cu un tur la faimosul Warner Bros Studios?
Cât a costat ?
76$/persoană. A fost o experiență interesantă. Conceptul turului este o plimbare cu o mașină de golf prin toată zona unde s-au filmat producții celebre de-a lungul timpului, precum:Fetele Gilmore, Big Bang Theory și, ideea principală a turului este serialul faimosul serial Friends. Sunt multe alte filme/seriale filmate aici, dar fiind ghidat, veți afla numeroase informații despre ceea ce vedeți.
Așadar, zona L.A.-ului este renumită pentru multele case de producție de filme, fiind locul perfect să experimentați lumea filmelor ! Bineînțeles că turul nostru s-a încheiat într-un mare magazin de suveniruri de unde Andrei nu s-a putut abține să își achiziționeze tot ce înseamnă obiecte cu Harry Potter :).
2. LAKE HOLLYWOOD PARK
La câteva minute distanță se află un loc perfect de a observa celebrul semn cu Hollywood – Lake Hollywood Park. Un loc cu priveliște superbă, liniștit deși tustic și perfect pentru poze. Recomandăm!
3. BEVERLEY HILLS
După vizita la Warner Bros Studios care a durat aproximativ 3 ore, am continuat ziua vizitând Beverley Hills-ul. Într-adevăr a fost cea mai luxoasă experiență trăită vreodată! Orașul miroase, la propriu, a bogăție. De la faimoasa stradă Rodeo Drive, cu magazinele sale luxoase (printre care și salonul de înfrumusețare al Anastasiei Soare) , la zonele rezidențiale cu niște case de te lasă mut de la mașini luxoase la oameni milionari sau mai bine zis, miliardari! Cam despre asta este Beverley Hills. Bineînțeles că noi doar ne-am plimbat și am rămas cu gura căscată la ceea ce am văzut :) .
Zona rezidențială este un punct de atracție în sine! Deși eram aproape singurii, eu cu Andrei ne-am plimbat printre case și ne imaginam cum ne vom construi și noi o casă, măcar 1% din cum arătau acelea !

4. CAFE 50’s
După o așa plimbare, merge o oprire la Cafe 50’s, o cafenea-restaurant americană 100% din zona L.A.-ului. Pot spune că am mâncat una din cele mai bune mâncăruri în cest loc, iar design-ul și modul în care te simți cum ai intrat pe ușile cafenelei sunt exact ceea ce îți imaginezi când zici ,,diner american”!
5. WALK OF FAME
Următoarea oprire, o vizită pe Walk of Fame. Aici nu cred că am de zis multe, decât că se găsește destul de greu parcare :). A, și am asistat și la o premieră a unui serial – WEDNESDAY ! Fără să vrem, bineînțeles . A fost o experiență frumoasă și o recomandăm la apus-spre seară. Se simte altfel vibe-ul :).










Penultima oprire a zilei, un loc de unde puteți observa L.A.-ul de sus, noaptea. Un loc poate nu cel mai cunoscut, dar nouă ne-a plăcut enorm! Erau puține mașini, liniște și atmosferă de film... cum a fost toată ziua! Tastați pe Maps ,,Mulholland Drive Viewpoint” și nu vă va dezamăgi! :)
6. MULHOLLAND DRIVE
7. CEL MAI VECHI MC DONALD’S EXISTENT
Ultima oprire este un loc und ear fi trebuit să ne oprim să mâncăm mai devreme, dar cu toate astea l-am lăsat pe Andrei să deguste CEL MAI VECHI MC DONALD’S existent în prezent. Design-ul interior este păstrat ca un muzeu, inclusiv celebrul ,,M” de la intrare, dar mâncarea, sincer, ni se pare mai gustoasă în România :). Reacția la cald și momentul degustării le găsiți în vlog-ul nostru!
